S-a-nsurat Ion. Păi ce? A făcut armata?
De ce să alegi ARMATA când în faţa ta se deschid atâtea drumuri, atâtea posibilităţi? Pentru că a intra în Armata Română nu înseamnă doar a-ţi defini personalitatea, a te maturiza, a-ţi întări trupul şi spiritul, nu doar a-ţi face datoria faţă de patrie, ci înseamnă o multitudine de oportunităţi şi posibilităţi, pe care ţi le oferă profesia militară. ⃰
Exact. De ce?
Parcursul existențial al instituției armatei autohtone și respective, al soldatului român a suferit transformări decisive în decursul istoriei. De la apărarea gliei cu sânge pentru reîntregirea neamului, s-a ajuns, în comunism, la un export masiv de armament si echipament militar (locul nouă mondial) și la cea mai mare navă, Muntenia, construită în România anului 1985. Deja se întrevăd beneficiile financiare ale instituției armatei. Dacă, pe vremuri, ostașii neaoși apărau glia patriei mumă, acum ei apără glia altor patrii.
Având efective militare în operțiuni internaționale de 1699 de soldați în 2013, ostașul român, prezent în Afganistan, Kosovo, Bosnia şi Herţegovina, Georgia, Congo, Mali, luptă până și împotriva piraților prin Operațiunea Ocean Shield. Armata, nemaifiind obligatorie, a devenit o sursă de venit sigur pentru mulți, iar certificatele, decorațiile și pensiile postmortem vorbesc de la sine despre siguranța profesiei. Armata este încă strâns legată de ideea de onoare, maturizare și patriotism, de datoria pe care bărbatul dispensabil o are: să apere. Datoria lui este să apere, a ei este să aștepte.
Vlad Berte (n. 1985, Cluj-Napoca) surprinde prin încremenirea pietrei sculpturilor sale și încremenirea obiceiurilor: „Domnul Dumnezeu a luat pe om şi l-a aşezat în grădina Edenului, ca s-o lucreze şi s-o păzească.” (Geneza 2:15), Cuvântul păzească din Geneză ne face să reflectăm asupra dispensabilității tradiționale a masculului. Metamorfozarea unui băiat în bărbat se făcea trecând printr-un proces inițiatic: stagiul militar. Această ultimă treaptă a metamorfozării, o etapă mentală și emoțională, este redată de Vlad Berte prin obiectele definitorii ale bărbăției mioritice. Odată parcursă etapa armatei, individul se întorcea în comunitate „bărbat” – termen care valida statutul de cap al familiei.
În ultima decadă, iconurile, ce defineau ideea de „am să mă întorc bărbat”, au dispărut. Berte investighează relicvele unei epoci care nu mai este.
⃰ http://www.mapn.ro/recrutare/index.php