Luni, 20 august, de la ora 19:00, la Rezidența BRD Scena9, a avut loc vernisajul expoziției multimedia Blue Banks – identități feminine în mediul rural.
Regizoarele Andreea Borțun și Brîndușa I. Nastasă au documentat istoriile personale a 18 femei din sudul rural, expoziția fiind curatoriată de Ioana Ciocan. Aceasta conține un mix de fotografii, video-uri și o instalație sonoră.
„În 2018 am pornit împreună într-o căutare personală. Voiam să înțelegem care e traseul prin care ajungi să își construiești feminitatea. Cum devii femeie? Am decis să începem cu originile noastre, așa că ne-am oprit în cinci sate din sud. Am descoperit o realitate care nu mai semăna deloc cu cea idealizată din copilărie. Era o realitate dură, a sărăciei non-poetice și a multiplelor forme de abuz care se defineau ca normalitate. Un univers pe care aveam curiozitatea să-l cercetăm cu atât mai mult cu cât ajunseserăm să ne simțim profund străine de el. Am povestit cu multe dintre aceste femei și ne-am dat seama că poziția lor presupune de fapt și întregul lor set de construcții interioare, în sensul cel mai complex. Aceste lumi dinăuntru deschid angoase, speranțe, frici, sub și supra-evaluări, constructe stereotipice sau identități originale și revoltate. Pentru noi Blue Banks reprezintă întâlniri cu femei care își povestesc de fapt viziunea lor despre lume.
Ne-am propus să ne uităm la ceea ce e în spatele politicilor publice, dincolo de granițele statelor progresiste spre care tindem. Să ne uităm acolo unde fiecare femeie trăiește cu ea însăși, acolo unde fiecare simte lipsa sau prezența libertății într-un fel foarte particular. Ne-am întrebat deseori cum se câștigă acea libertate interioară care secretă în mod natural hormonul egalității, în societăți în care obișnuința ca femeia să fie doar obiectul privirii și al abuzului este încă felul cotidian de a trăi cu ceilalți. Cum rămâne cu ce simt femeile chiar și atunci când înțeleg nedreptatea. Ce le oprește și ce le poate mâna pe drumul către o identitate găsită și nu dobândită, nu mimetică, nu învățată? A lor.
Blue Banks vorbește despre două lupte: despre lupta dinăuntru și despre lupta dinafară.”
(Andreea Borțun & Brîndușa I. Nastasă)
„Alina, Andeluța, Carmen, Floarea, Flori, Florina, Geta, Gherghina, Irina, Laura, Luminița, Mihaela, Nina, Oana, Romelia, Roxana, Sita, Stela, Viorica, Zaharina. Cine sunt aceste femei? Expoziția multimedia Blue Banks. Identități feminine în mediul rural este un jurnal de explorare care descrie universul unor femei învingătoare din cel mai sărac județ al României: Teleorman. În România o femeie este bătută la fiecare 30 de secunde. Datele statistice despre violența sexuală ne arată că în fiecare săptămână este înregistrat un caz în care o femeie este violată în familie și la fiecare 2 zile o minoră este violată, agresată sexual sau supusă unui act sexual cu un adult din familie. În Teleorman trăiesc aproximativ 178.000 de femei și în ultimii opt ani instanțele juridice au emis sub 200 de ordine de protecție, pentru cazuri de violență în familie.
Andreea Borțun și Brîndușa Nastasă au documentat ipostazele vieții post abuz, ale libertății câștigate prin curaj. Femeile intervievate au început să-și construiască o identitate prin raportare la sine, la visele și speranțele lor. Nu mai sunt doar soția, mama, nora, fiica cuiva.
Expoziția ne arată fragila independență câștigată și supraviețuirea într-o societate care încă nu are mecanismele de a lupta cu violența domestică.
Aceste femei au avut curajul de a se dezvălui și de a împărtăși poveștile lor și sunt cele care le dau altora încredere. Există speranță.” Ioana Ciocan, curatoarea expoziției
Artiști: Andreea Borțun & Brîndușa I. Nastasă
Curator: Ioana Ciocan
Sound design: Roxana Bain
Consultant: Tudorina Mihai
Graphic design: Ioana Lupașcu