‘Perspectiva’ – José Antonio Vega Macotela & Chantal Peñalosa Navarro
Curator: Ioana Ciocan
18 septembrie – 12 octombrie, 2013 la Spațiul de artă contemporană Aiurart (București, Lirei 21)
Vernisaj: 18 septembrie 2013, ora 19.00
Pasiunea mea pentru Jose Antonio Macotela (născut 1980, Mexic) a început după ce i-am văzut „Study of Exhaustion – The Equivalent of Silver” (2011) la Manifesta 9, în Genk, Limburg (Belgia) în 2013. Pentru frunzele de coca mestecate, boleos, Antonio Vega a petrecut multe zile în Bolivia, la minele Oruro şi Potosí. Frunzele de coca mestecate le blochează minerilor senzaţia de foame, de sete şi pe cea de oboseală astfel încât să poată munci mai mult. L-am contactat imediat şi între noi s-a înfiripat o colaborare bazată pe poveşti despre mineritul de la Roşia Montană (“oh, si Ioana si, claro que si…they do this in Mexico too”), despre structuri de putere precum soclul Proiect 1990 sau poveşti din închisoare. Pentru că Antonio avea şi astfel de poveşti.
Practica lui Chantal Peñalosa Navarro (născută în 1987, Mexic) se axează pe graniţă şi graniţe, nord şi sud, economii prospere şi economii sărace despărţite de linia graniţei. Trăind toată viaţa sa la capătul Americii Latine (literalmente), în oraşul de graniţă Tijuana, Tecate, Chantal explorează continuu monoculturile omogene care sunt protejate de graniţe. A treia aglomerare urbană ca mărime din lume, zona Tijuana / San Diego deţine un loc special pe întreaga graniţă de 3110 kilometri dintre Mexic şi Statele Unite.
Antonio şi Chantal au creat expoziţia ‘perspectiva’ pentru Aiurart.
O selecţie a expoziţiilor recente ale lui Jose Antonio Vega Macotela: Bienala de la Istanbul (2013); Manifesta 9 (2013); Second New Museum Triennial, NY (2012); Bienala de Artă Contemporană de la Göteborg (2011); Galeria Joan Prats, Barcelona, Spania (2011); Stedelijk Museum Bureau Amsterdam (2011); Honor Fraser Gallery, Los Angeles (USA) (2011); A 29a Bienală de la Sao Paolo (2010); A Treia Bienală a Artei Tinere de la Moscova (2010).
O selecţie a expoziţiilor recente ale lui Chantal Peñalosa Navarro : XVIII Bienal Plástica de Baja California (2011), Tijuana, MX; Sala de Arte Álvaro Blancarte, Tijuana, MX; Museo Emilio Bacardi Moreau Santiago de Cuba, CU (2008).