Personajele au fost realizate de studenți de la Universitatea de Arte din București, clasa lector univ. dr. Anca Boeriu și asist. univ. dr. Ioana Ciocan și anume (ordine alfabetică): Vlad Bota, Luminiţa Dumitrache, Monica Ghiţescu, Răzvan Hogea, Claudia Ilea, Radu Pop, Ana-Maria Tudor, Andra Vlășceanu. Deși este de formație grafician, Anca Boeriu practică o artă inderdisciplinară în care personajul uman domină, activitatea sa pedagogică cu studenţii de la UNarte începând acum mai bine de un deceniu.
“Ne bucurăm să contribuim la acest proiect cu o viziune artistică asupra reciclării. Personajele noastre Tetra Pak comunică prin jocul lor faptul că protejarea mediului poate fi integrată într-un mod simplu în viața noastră de zi cu zi și ne aduce nenumărate beneficii. O cutie de carton reciclată dă naștere altor obiecte și astfel contribuie la echilibrul naturii, deoarece cartonul poate fi reciclat de până la opt ori. În compoziția noastră avem un joc în care fata îi aruncă băiatului o cutie care se transformă în alte obiecte, inclusiv elemente de mediu, precum flori, animale, dar și obiecte utile. Cel de-al treilea personaj, se bucură de natură și face skating pe o rampă realizată din materiale obținute în urma reciclării ambalajelor colectate la sfârșitul anului trecut. Personajele au siluete de cutii Tetra Pak și sunt desenate și apoi pictate pe carton. Jocul are și spectatori reprezentați de personaje cu care călătorii se pot fotografia. Am folosit preponderent ambalaje și materiale obținute în urma reciclării ambalajelor de lapte și suc”, declară asistent universitar dr. Ioana Ciocan.