« După 25 de ani@NAG Pop Up Gallery • Ţică! A căzut Ceauşescu!

„Eram acolo. Acolo pe munte sus și tăiasem porcu și ieșisem afară ca să nu fac murdar în casă. Și-am făcut cârnații… tot și zic: – hai să intru-n casă să văd cât am lucrat. Bărbatu-meu se duse cu oile la izvor, la apă, să le adape, că mîncase fânu și trebuia să le ducă la apă…era ora 11…ca la vreo jumătate de kilometru departe. Și eu dau drumu la aparat. Tocmai Revoluția! Am început să țip: – Țică! Sai! Sai, Țică! A căzut Ceaușescu!” Voichița Stoian

Ciobănița Voichița Stoian a fost descoperită de folclorişti la19 ani, în 1954, în comuna Dîmbovicioara din județul Argeș. Din 1954 până în 2004 i se fac înregistrări, constant, la radio și la Televiziunea Română unde cântă și compune despre văile-i dragi, oi, dor sau fluierul ciobanilor. Asupra ciobăniţei impactul revoluției televizate este mare și imediat îi apar în versuri teroriștii, studenții omorâți și Ceaușescu care cade.

Andreea Dobrin recreează zilele Revoluției Române din 1989 trăite de bunicii ei, Voichița și Țică Stoian, pornind de la transferarea și traducea prin animație a infamului ultim discurs al lui Ceaușescu, construit ca un omagiu pentru Harun Farocki. Căderea lui Ceaușescu, un eveniment extraordinar, se profilează și zguduie normalitarea vieții soților Stoian. 25 de ani mai târziu, analiza vizuală a Andreei Dobrin este grafic-afectivă, nu documentară.

Curator: Ioana Ciocan. Arhitect: Attila Kim

23 august – 21 septembrie 2014

NAG Pop Up Gallery este un proiect al Asociației Ephemair. Parteneri: Magheru One, R77, Muzeul Național de Artă Contemporană – MNAC, Crama Liliac, Zăganu, Fundația OBOS, Consulting Business Alliance.

Vernisaj: 23 august 2014, ora 19:00. Program expoziție: joi – duminică, 11:00-19:00

NAG Pop Up Gallery @ Magheru One, etaj 7, Blvd. Gen. Gheorghe Magheru nr. 1, București

În parteneriat cu Magheru One și R77, NAG Pop Up Gallery debutează proiectul „După 25 de ani”, curator Ioana Ciocan, prin prezentarea în perioada 23 august – 21 septembrie a expoziției Andreei Dobrin „Ţică! A căzut Ceauşescu!”.  Demersul Andreei Dobrin nu este neapărat despre Revoluția Română din 1989, ci despre sfârșitul unei epoci și mai ales despre cei prinși în contextul sfârșitului de comunism. Analiza vizuală a Andreei Dobrin este grafic-afectivă, nu documentară. Andreea Dobrin (n. 1981), absolventă a Universității Naționale de Arte din București, departamentul Grafică, promoția 2014, se află la prima sa expoziție personală. Vernisajul va avea loc în 23 august 2014, ora 19:00, program de vizitare joi-duminică, 11:00-19:00.

În spațiul expoziției a existat un Salon de repaos cu numeroase cărți de ficțiune și non-ficțiune ale căror inspirație sau referințe se regăsesc în perioada comunistă.

ultimul_discurs_scena_balcon_ceausescu_si_elena

← Inchide